Intră acum și în grupul de
Statuia „Bucovina înaripată” a fost realizată de sculptorul Mircea Dăneasa, are o înălţime de 8,5 metri şi este confecţionată din fibră de sticlă, patinată în culoarea bronzului. După ceremonia de inaugurare a monumentului din centrul oraşului, sculptorul Mircea Dăneasa a declarat că acesta reprezintă viziunea lui despre „eroul creştin” şi şi-a exprimat speranţa că statuia va fi realizată, până la urmă din inox, pentru a dăinui peste 2000 de ani.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat la rândul său importanţa cinstirii eroilor Bucovinei, adăugând că trebuie omagiaţi eroii bucovineni atât din nordul, cât şi din sudul Bucovinei. „Să sperăm că la anul să fie prezenţi aici şi fraţii noştri din nordul Bucovinei”, a spus Flutur.
În timpul manifestărilor s-au înregistrat şi două incidente, unul când o femeie gălăgioasă, cu un porumbel în mână, a încercat să ajungă să discute cu primarul Ion Lungu în timpul slujbei de sfinţire, fiind îndepărtată din zonă de jandarmi, iar spre sfârşitul acţiunii, o femeie a leşinat, fiind ajutată de poliţiştii comunitari care au chemat apoi o ambulanţă.