Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, EBA, va fi luni seara la Suceava

Fiica cea mică a preşedintelui României, Traian Băsescu, Elena, care candidează ca independent la Parlamentul European va fi prezentă luni seară, la Suceava, pe esplanada Casei Culturii unde va participa la concertul formaţiei VOLTAJ, ce este organizat în cinstea ZILEI COPILULUI.

Elena Băsescu, cunoscută electoratului român sub numele de EBA, va veni la Suceava în jurul prânzului, se va caza la unul dintre hotelurile din oraş, după care va merge să înregistreze o emisiune electorală la una dintre televiziunile locale.

Fiica cea mică a preşedintelui Băsescu are apoi programate o serie de plimbări prin oraşul bunicilor săi şi întâlniri cu oamenii din capitala Bucovinei.

Stafful tehnic al EBA a refuzat în cursul dimineţii de luni să ofere mai multe informaţii despre vizita mezinei familiei prezidenţiale, dar a confirmat faptul că Elena Băsescu va fi prezentă la Suceava. Este de aşteptat ca tinerii din PD-L Suceava să fie prezenţi în număr foarte mare la acest concert şi să o susţină pe EBA de-a lungul întregii sale prezenţe în zonă.