Accident grav la Brodina: Un tânăr de 26 de ani a murit, iar altul de 24 de ani a fost rănit după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un pârâu


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 26 de ani a murit, duminică seara, iar altul de 24 de ani a fost rănit, în urma unui accident rutier produs la Brodina.

Potrivit ISU Suceava, autoturismul în care se aflau cei doi a ieșit în afara părții carosabile în localitatea suceveană Brodina și s-a răsturnat în pârâul Brodina.

Potrivit cercetărilor polișiștilor, un auto VW condus de un tânar de 26 ani din Brodina circula pe DJ 176 A pe raza localității Brodina din direcția Izvoarele Sucevei către Brodina.

Pe fondul vitezei excesive acesta a pierdut controlul mașinii, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în albia pârâului Brodina.

Unul dintre tineri a fost găsit de echipele de salvatori încarcerat și în stare de inconștiență.

După ce a fost extrasă din mașină, persoana încarcerată, un tânăr de 26 de ani, a fost declarată decedată.

Cealălalt tânăr, în vârstă de 24 de ani, a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava și transportat la spital.

Acesta este conștient și cooperant.

La acest accident au intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

De menționat este că la necropsie vor fi prelevate probe biologice de sânge.(N.B.)


Intră acum și în grupul de