O firmă din Sibiu va realiza digitalizarea Primăriei Suceava printr-un proiect cu finanțare europeană de 2,7 milioane de lei


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, joi, că o firmă din Sibiu s-a prezentat la licitația pentru proiectul de digitalizare a Primăriei Suceava.

El a spus că firma Sobis Solution SRL din Sibiu a depus ofertă pentru această licitație de 2,7 milioane de lei.

„Sper să fie o firmă serioasă, iar firma să fie eligibilă în așa fel încât să putem să trecem la implementarea proiectului”, a spus Ion Lungu.

Implementarea proiectului va duce la simplificarea procedurilor administrației locale și reducerea birocrației.

Primul obiectiv specific prevede implementarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni, în corespondență cu Planul Integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor, atât din perspectiva back-office, adică adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor, cât și front-office.

Al doilea obiectiv specific presupune dezvoltarea cunoștințelor și abilităților personalului din cadrul Primăriei Municipiului Suceava, în vederea sprijinirii măsurilor vizate de proiect fiind avută în vedere formarea/instruirea, evaluarea/testarea și certificarea competențelor/cunoștințelor dobândite pentru 70 de persoane din cadrul grupului țintă, în ceea ce privește simplificarea procedurilor.

Obiectivul general al serviciilor de instruire îl constituie familiarizarea persoanelor din grupul țintă cu implicațiile simplificării procedurilor administrative.

Proiectul prevede implementarea portalului de  servicii către cetățeni și digitalizare pentru diferite fluxuri de procese ce vor fi realizate în special online, retro-digitalizarea arhivei istorice relevante proiectului prin scanare și indexare, dar și dotarea cu echipamente de scanare, comunicații, servere, notebook, multifuncțională, echipamente coduri bare, calculatoare desktop pentru funcționarii participanți la fluxurile digitale.

Proiectul mai prevede actualizarea sistemului de management documente cu funcții și module noi  prin gestiune arhivă fizică și electronică, centru de scanare, comunicare electronică pentru management.

Durata proiectului este de 24 de luni. (T.B.)


Intră acum și în grupul de