Predare de „ştafetă” la Direcţia de Cultură

Daniel Hrenciuc este de luni, noul director coordonator al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional. Acesta a fost instalat oficial în funcţie, de către reprezentantul Ministerului Culturii şi Cultelor, secretar de stat Vasile Timiş, la eveniment fiind prezent vicepreşedintele CJ Suceava, Vasile Ilie, directorul general al Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, universitarul Florin Pintescu. La acţiune a fost prezent şi Aurel Buzincu, cel care a predat „frâele” instituţiei.
Secretarul de stat a apreciat că profesorul Hrenciuc “s-a prezentat admirabil la concursul” şi că proiectul acestuia s-a axat pe două coordonate: continuitate, în ce priveşte activitatea direcţiei, şi noutate în felul în care îşi va aduce contribuţia personală.

Aurel Buzinuc a ţinut să precizeze că pleacă din funcţie “fără niciun resentiment”, accentuând ideea că legislaţia în domeniu este frecvent încălcată. „Sunt bucuros că mi-am putut face datoria. Am ţinut foarte mult la lege, singurul nostru şef este legea. Veţi avea de luptat cu cei care ignoră legea şi, din păcate, legea este încălcată chiar de autorităţile publice locale. Uităm să respectăm un patrimoniu. Patrimoniul UNESCO poate fi respectat de alţii, numai dacă tu acasă îl respecţi” a afirmat Aurel Buzincu.

Noul director şi-a dezvăluit din intenţiile sale precizând că se va baza pe parteneriate. „Mă bazez foarte mult pe parteneriat, pe cel cu Complexul Muzeal Bucovina, mă gândesc şi la un alt prieten, o voce ştiinţifică de mare autoritate, Florin Pintescu, şeful catedrei de istorie de la Facultatea de Istorie-Geografie de la Universitatea Suceava, mă refer la alţi activanţi care se vor înscrie în acest parteneriat. Patrimoniul e supus unor agresiuni pe filiera ignoranţei sau acţiuni la limita legii. Mizez pe o colaborarea bună cu autorităţile judeţene şi locale. Mă aşteaptă o muncă diferită şi o bătălie pentru a realiza proiectele propuse, dar mi-am asumat aceasta pe deplin şi conştient de problemele care vor apărea. Îi vor trata pe toţi cei de aici ca nişte colegi, fiindcă toţi sunt specialişti, şi contez pe sprijinul lor. Plec cu Dumnezeu înainte în această zi încărcată de semnificaţii, sper ca şi colaborarea cu ministerul să fie benefică” a conchis Daniel Hrenciuc.