Gheorghe Flutur a vizionat lucrările de reabilitare de la Școala Roșcani și a anunțat că va căuta soluții pentru sprijinirea Primăriei Liteni care a mai modernizat o școală

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vizionat, joi,  împreună cu primarul orașului Liteni, Tomiță Onisii,  șantierul unde se execută lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a Școlii Gimnaziale Roșcani, orașul Liteni.

„În două-trei săptămâni se vor finaliza lucrările astfel încât cei peste 260 de copii care acum fac naveta la Liteni, peste 3 kilometri, vor avea școala lor”, a spus Flutur.

El a menționat că școala va avea patru săli de clasă, un laborator de informatică, centrală proprie, dar și grup sanitar, iar finanțarea de 1,8 milioane lei a fost obținută de Primăria Liteni, prin PNDL.

„Din discuția avută cu primarul Onisii am înțeles că și ei au probleme ca urmare a efectelor Ordonanței 114, orașul Liteni fiind obligat să aloce fonduri pentru a suplimenta contribuția proprie. Va trebui ca și aici să vedem ce putem face și să-l ajutăm, mai ales că tot în acest în Primăria Liteni a mai modernizat și Școala de la Rotunda – bahnă”, a spus Flutur.

loading...