Trei dintr-o bușitură

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident produs în zona Șcheia. Potrivit IPJ Suceava, pe drumul național DN 17, în afara localităţii Şcheia, P. Dumitru, în vârstă de 48 ani, din oraşul Uricani, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul condus de A. Narcisa, în vârstă de 40 ani, din municipiul Suceava, care circula în faţa sa, intrând în coliziune faţă-spate şi proiectându-l în autoturismul condus de M. Florin, în vârstă de 43 ani, din comuna Udeşti, care circula în faţă şi a redus viteza pentru a efectua virajul la dreapta pe un drum lateral.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui P. Todirel, în vârstă de 22 ani, din comuna Ciprian Porumbescu şi C. Niculina, în vârstă de 41 ani, din comuna Vama, pasageri.

Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru toţi, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.