Hoţi de mopede căutaţi de poliţişti


Intră acum și în grupul de

Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată duminică, la ora 19:42, prin „S.N.U.A.U. 112” de N. Gelu, în vârstă de 36 ani din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras un motoscuter, neînmatriculat, parcat pe strada Cernăuţi din localitate, prejudiciul fiind de circa 950 euro.

Potrivit IPJ Suceava, în timpul cercetărilor s-a stabilit faptul că reclamantul a lăsat parcat motoscuterul cu cheile în contact în faţa locuinţei, iar după aproximativ 10 minute când s-a întors în strada, nu l-a mai găsit.

Un alt moped a fost furat în week-end, dintr-o curte. Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă, în jurul orei 09.19, prin „S.N.U.A.U 112”, H. Gheorghe, în vârstă de 60 ani, din comuna Vatra Moldoviţei, a sesizat faptul că în noaptea de 26/27.06.a.c. persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale, de unde i-au sustras mopedul înregistrat.

În ambele cazuri, poliţiştii desfăşoară cercetări pentru identificarea autorilor şi recuperarea mopedelor.


Intră acum și în grupul de