Flutur insistă pe lângă ministerul Mediului pentru a demara lucrările de regularizare a râurilor Suceava şi Moldova


Intră acum și în grupul de

Şeful deliberativului judeţean, Gheorghe Flutur, şi-a exprimat marţi îngrijorarea cu privire la întârzierea demarării programului de regularizare a râurilor Suceava şi Moldova, în condiţiile în care vremea capricioasă şi furtunile care s-au abătut asupra judeţului în ultima perioadă favorizează riscul producerii de inundaţii. „Vremea ne dă zilnic bătăi de cap. Suntem foarte vulnerabili şi oricând putem avea surprize la Straja, Brodina, Ulma, Suceviţa, Humor, Satu-Mare, Cornu Luncii, Liteni şi Dolhasca”, a subliniat preşedintele CJ Suceava.

El a precizat că în urma demersurilor întreprinse la Ministerul Mediului privind regularizarea râurilor Suceava şi Moldova, a primit o scrisoare de răspuns în care este informat că pentru judeţul Suceava au fost aprobate 12 obiective de investiţii din fonduri guvernamentale şi trei obiective cu finanţare externă, însă nu a fost începută încă nici una din investiţiile de îndiguire. „De şase lui nu s-a început nimic la îndiguri . Voi trimite astăzi (marţi n.r.) o nouă scrisoare în care voi solicita începerea acestor lucrări. S-a întârziat destul de mult”, a precizat Gheorghe Flutur, arătând că pentru regularizarea râurilor Suceava şi Moldova sumele necesare sunt de aproximativ 200 de milioane de lei, dar că nu a fost informat de valoarea investiţiilor aprobate de Ministerul Mediului în judeţ.


Intră acum și în grupul de