Asocierea Loial Impex și ConBucovina vor realiza autobaza diviziei electrice a TPL Suceava cu 15 milioane de lei

Asocierea dintre firmele sucevene Loial Impex și ConBucovina a câștigat licitația pentru realizarea autobazei diviziei electrice a TPL Suceava, a anunțat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu.

El a spus că realizarea acestui proiect de construcție a clădirii autobazei face parte din proiectul integrat de modernizare a transportului public local din municipiu finanțat cu fonduri europene.

La licitația organizată de municipalitate au fost depuse două oferte, una a asocierii Energosistem, SUCT și Global Instal, toate trei firme din Suceava și a doua asociere formată din Loial Impex și ConBucovina, deasemenea firme din Suceava.

Primarul Ion Lungu a spus că licitația a fost câștigată de asocierea Loial Impex și ConBucovina cu suma de 15,265 de milioane de lei.

De la data semnării contractului, perioada de implementare a proiectului este de 16 luni.

loading...