Cod galben și apoi portocaliu de vânt puternic în județul Suceava. Vântul va sufla și cu 130 de km/h, iar în zona de munte va ninge viscolit


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meterologie a emis, sâmbătă, două atenționări de vreme severă pentru județul Suceava valabile de duminică dimineața până luni seara.

Prima avertizare, cod galben, vizează zona de munte a județului Suceava și intră în vigoare duminică dimineața la ora 6:00 și este valabilă până la ora 18:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat vântul va avea intensificări la munte, iar la altitudini de peste 1500 m rafalele vor atinge 80…90 km/h. În a doua parte a zilei, în nordul Carpaților Orientali va ninge viscolit.

Totodată, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…55 km/h, vor fi și în nord-vestul țării.

După ora 18:00 intră sub avertizarea cod galben de vânt puternic întreg județul Suceava, iar zona de munte a județului va fi sub avertizare cod portocaliu până luni la ora 18:00.

Astfe, din seara zilei de duminică, 23 februarie, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi rafale de 80…100 km/h, iar în Transilvania, Moldova, Maramureș și nordul Crișanei viteza vântului va atinge 65…80 km/h și pe arii restrânse 85…90 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, în special pe parcursul zilei de luni (24 februarie), cu viteze în general de 55…70 km/h.

Totodată, vor fi precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ în regiunile nordice și centrale unde vor fi mai ales ploi, iar la munte, cu precădere la altitudini mari, treptat vor predomina ninsorile.

Codul portocaliu vizează în special zona de munte și vor fi temporar viscol și vizibilitate redusă.

În intervalul menționat, în zona montană vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 110…130 km/h.

Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpații Orientali, apoi și în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1600 m.


Intră acum și în grupul de