Lucian Harșovschi: 22,2 milioane de lei vor fi alocați pentru racordarea Bazarului Suceava la sistemul centralizat de încălzire. Sunt lucrări așteptate în special de comercianții din acest centru comercial


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local Suceava va dezbate în ședința de joi, 27 februarie, subiectul racordării Complexului Comercial Bazar la sistemul centralizat de încălzire al municipiului Suceava, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.

El a spus că aceasta este un proiect care va fi demarat chiar de anul acesta și care va fi executat în două etape.

Astfel, prima etapă cuprinde instalarea branșamentului termic din rețeaua publică de termoficare.

Viceprimarul a spus că a doua etapă implică execuția instalației de încălzire, montajul și instalarea modulelor termice.

Potrivit lui Harșovschi vor fi montate instalația de încălzire “apă-caldă” cu distribuție orizontală,  corpuri de încălzire de tip aeroterme și perdele de aer pentru a împiedica pătrunderea frigului.

„În vederea realizării lucrărilor vom aproba suma de 22.212,34 mii lei”, a spus Harșovschi

„Sunt lucrări așteptate mai ales de comercianții din incinta complexului, pe care dorim să le finalizăm cu celeritate”, a spus viceprimarul care a menționat că I.S.U. Suceava a eliberat avizul în așa fel încât lucrările se se facă fără a afecta activitatea comercianților.


Intră acum și în grupul de