Prefectura Suceava: Cei 14 cetățeni care au revenit din Italia la Valea Moldovei au fost verificați din punct de vedere medical și nu sunt infectați de coronavirus


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava dezminte informațiile apărute în presa locală și cea centrală referitor la sute de persoane revenite din Italia la Valea Moldovei. Astfel, potrivit unui comunicat al Prefecturii, emis astăzi, s-au întors doar 14 cetățeni, toți din regiuni italiene neafectate de virus.

Suplimentar, persoanele respective au fost controlate medical, rezultatele demonstrând faptul că niciuna nu e afectată de coronavirus. Pe lângă asta, autoritățile au instituit o comisei care se ocupă de acest caz.

Redăm mai jos, comunicatul Prefecturii Suceava:

“Referitor la informațiile apărute în spațiul public în data de 24.02.2020 cu privire la revenirea în țară a unui grup de aproximativ 300 cetățeni de etnie rromă din comuna Valea Moldovei, ca urmare a epidemiei de coronavirus declarată în anumite regiuni italiene, facem următoarele precizări:

  • în data de 24.02.2020, Școala generală cu clasele I- VIII Valea Moldovei, județul Suceava, prin adresa nr. 467/ 24.02.2020, a informat Inspectoratul Școlar al Județului Suceava cu privire la faptul că un număr de aproximativ 300 de persoane s-au întors din Italia din zone afectate de 2019- nCoV intrând în direct cu aproximativ 400 de elevi.
  • Ulterior acestei adrese, într-un interval de câteva ore, Școala cu clasele I- VIII Valea Moldovei, județul Suceava, a revenit cu o nouă adresă prin care “aduc lămuriri privind adresa nr. 467/ 24.02.2020” prin care comunicau Direcției de Sănătate Publică Suceava că, în urma verificărilor efectuate la fața locului, au constatat că nicio persoană din cele întrebate nu vin dine din localitățile închise din Italia afectate de virusul 2019-nCoV.
  • În data de 25.02.2020, prin adresa nr. 4500/ 25.02.2020, Primăria Valea Moldovei informează DSP Suceava că în localitatea Mironu s-au întors “mai mulți cetățeni de etnie rromă” fără a indica un număr exact.

Având în vedere comunicările primite prin intermediul structurilor M.A.I, anterioare apariției în spațiul public a diverselor informații ce vizau aceste aspecte, prefectul județului Suceava a dispus Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava să procedeze la o verificare amănunțită a acurateței informațiilor din spațiul public, respectiv a localităților de plecare a pasagerilor și a mijloacelor auto care au asigurat transportul cetățenilor dinspre Italia către comuna Valea Moldovei.

Astfel în data de 24.02.2020, IPJ Suceava a informat Direcția de Sănătate Publică Suceava că au fost identificate un număr de 14 persoane care au revenit în comuna Valea Moldovei din Italia, și anume: din orașul Ferara 10 persoane și regiunea Foggia, 4 persoane. Atât orașul Ferara cât și regiunea Foggia nu sunt în lista oficială raportată de autoritățile italiene privind zonele carantinate sau afectate de infecția cu coronavirus.

Prefectul județului Suceava a discutat în cursul zilei de luni cu deputatul Daniel Vasile, reprezentant al  minorității rrome care l-a asigurat de tot sprijinul organizației de la nivel local și că se va deplasa acolo inclusiv domnul Virgil Pohoață, liderul Partidei Rromilor Suceava, pentru a desfășura o acțiune de verificare a aspectelor semnalate în mass media în data de 24.02.2020 cu privire la situația din comuna Valea Moldovei. Acesta a dat asigurări că toată comunitatea va coopera, că va transmite toate datele în mod real astfel încât nici sănătatea lor și nici sănătatea celorlalte persoane din comunitate să nu fie pusă în pericol.

Prin Ordinul prefectului nr. 130/ 25.02.2020 a fost constituită o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava și compartimentului de asistență socială din cadrul primăriei Valea Moldovei, pentru verificarea situației privind aspectele sesizate ca urmare a întoarcerii unor cetățeni de etnie rromă din Italia, în localitatea Mironu, comuna Valea Moldovei, județul Suceava.

Comisia mixtă își desfășoară lucrările sub coordonarea domnului Daniel Prorociuc, subprefectul județului Suceava și are ca atribuții principale:

  • Verificarea, din punct de vedere medical, a celor 14 persoane întoarse în țară și identificate în cursul zilei de 24.02.2020
  • Verificări cu privire la posibilitatea de a mai exista și alte persoane revenite, orașele și regiunile italiene din care aceștia au plecat.

Până la ora transmiterii acestui comunicat în grupul revenit în localitatea Mironu, comuna Valea Moldovei, NU a fost identificată nicio persoană care să fi staționat sau domiciliat în orașele sau provinciile carantinate de autoritățile italiene și transmise autorităților române..

Prefectul județului Suceava solicită autorităților publice locale să manifeste echilibru în declarațiile publice și să ofere informații verificate și confirmate din punct de vedere al veridicității, având în vedere că acestea au obligații pe linia respectării ordinii publice și asigurării siguranței cetățeanului.

Facem precizarea că în acest moment NU  avem niciun pacient diagnosticat pozitiv cu coronavirus, la nivelul județului Suceava sau pe teritoriul României. Mai mult, după cum am comunicat și anterior , din informațiile comunicate de autoritățile italiene NU a fost semnalat niciun caz de cetățean român din Italia suspect de coronavirus.

Asigurăm din nou, populația, că instituțiile publice cu atribuții în gestionarea acestei situații activează, conform metodologiei, existând la nivelul județului o capacitate de reacție și adaptare rapidă, măsurile dispuse dovedindu-se eficiente.

Totodată facem un apel la persoanele care se vor întoarce din Italia să completeze formularele prezentate cu date reale, iar după evaluarea medicală să respecte cu strictețe recomandările personalului medical,” arată sursa citată.


Intră acum și în grupul de