Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronavirus COVID 19




Organizația Mondială a Sănătății a declarat miercuri epidemia de coronavirus ca fiind o pandemie.

Acest anunț a fost făcut după ce  agenția ONU a avertizat ieri că amenințarea infecției ucigașe care declanșează o pandemie la nivel mondial este acum „foarte reală”.

Șeful OMS dr. Tedros Adhanom a declarat că este „profund îngrijorat de nivelurile alarmante de răspândire și de severitate”, focarele continuând să izbucnească chiar și în zone aflate sub control în Italia și Iran.

El a avertizat, de asemenea, că inacțiunile guvernelor de pe toată planeta au alimentat criza.

„Am cerut în fiecare zi ca țările să ia măsuri urgente și agresive”, a spus dr. Tedros Adhanom.

Peste 112.000 de persoane din întreaga lume au fost acum infectate cu coronavirus, care poate provoca pneumonie, și cel puțin 4.000 au murit.

Numărul de noi cazuri diagnosticate în China este în scădere, dar focarele cresc în alte părți ale lumii, în special în Europa și Iran.

Definiția specifică a unei pandemii nu este convenită în mod universal, dar există trei criterii principale – transmiterea susținută de la persoană la persoană, dovada de răspândire la nivel mondial și boală care poate provoca moarte subită.

loading...