Intră acum și în grupul de
Cele două persoane, O. Nicolae, de 26 de ani şi P. Gheorghe, de 67 de ani, ambii din comuna Şcheia – nu au putut justifica provenienţa materialului transportat, însă, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cei doi au decopertat o porţiune de aproximativ 30 de metri dintr-o conductă activă de transport a agentului termic de la CET către utilizatorii publici.
Ulterior, au încărcat în atelajele hipo un număr de 18 coli de tablă, în greutate de 280 kg. şi s-au deplasat către un centru de colectare în vederea valorificării materialelor.
Celor doi le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea continuării cercetărilor.
Această întâmplare nu a avut nici o importanţă pentru bătrân, întrucât a doua zi, joi dimineaţă s-a întors pentru a fura din nou tablă de pe conductă. „La ora 10:30 o patrulă mixtă poliţist-jandarm, l-a prins din nou pe bătrân care, în acelaşi loc şi prin aceleaşi metode, a decopertat şi încărcat 16 coli în greutate de 220 kg” a precizat căpitanul Cornaci.