Spitalul Județean Suceava, inclus între cele 10 spitale desemnate în prima linie de tratare a pacienților de Covid 19, anunță Ministerul Sănătății. Pacienții internați aici vor beneficia de un tratament antiviral cu un medicament donat de compania biofarmaceutică AbbVie România




Ministerul Sănătății a anunțat, marți după amiaza, că utilizează toate resursele pentru creșterea capacității de diagnostic, dar și de tratare a pacienților infectați cu noul coronavirus, iar peste 8.000 de pacienți vor beneficia de tratament pentru COVID 19, după ce compania biofarmaceutică AbbVie România, prin bunăvoința domnului Jorge Ruiz Benecke, General Manager și-a anunțat intenția de a dona Ministerului Sănătății un număr de aproximativ 4.000 cutii dintr-un medicament antiviral folosit în tratamentul pacienților infectați cu noul coronavirus.

Donația se va realiza prin compania Ministerului Sănătății, Unifarm SA, iar medicamentele vor fi distribuite în cele 10 spitale desemnate în prima linie de tratare a pacienților, conform Planului Alb realizat de către Ministerul Sănătății, arată sursa citată.

Ministerul Sănătății enumeră unitățile spitalicești desemnate în prima linie:  Institutul Național de Boli Infecțioase – Matei Balș, Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș București, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Craiova, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, Spitalul Clinic Județean de Boli Infecțioase Tg. Mureș, Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Ministrul Sănătății, Victor Costache,a salutat și apreciat sprijinul venit din partea companiei AbbVie:

Acest medicament, folosit prima dată la Institutul Național de Boli Infecțioase –Matei Balș pentru tratarea pacienților infectați cu Covid-19, este binevenit mai ales acum, în lupta contra cronometru pentru aprovizionarea spitalelor cu medicamente și materiale sanitare. Mulțumesc companiei AbbVie România pentru ajutorul acordat. Medicamentele vor ajunge imediat la spitalele din prima linie, acolo unde este mare nevoie de ele”, a spus Costache.

”AbbVie salută eforturile depuse de către Ministerului Sănătății, de autoritățile responsabile, de instituțiile și cadrele medicale în lupta zilnică împotriva răspândirii Covid-19 în România. Dorim să ne alăturăm demersurilor dumneavoastră sprijinind statul român în lupta cu Covid-19 prin donarea acestui produs care poate fi folosit ca alternativă terapeutică în tratamentul pacienților depistați cu Covid-19, conform protocoalelor medicale așa cum au fost acestea elaborate și implementate de către societățile medicale de specialitate, în România. Menționez că produsul este indicat pentru tratamentul adulţilor, adolescenţilor şi copiilor infectaţi cu virusul imunodeficienţei umane (HIV-1). Cu toate că s-au constatat potențiale acțiuni antivirale în cazul MERS/SARS, sunt necesare date clinice suplimentare care să ateste eficacitatea produsului în tratamentul Covid-19.

Evaluând resursele disponibile, în acest moment considerăm că AbbVie România poate susține tratamentul unui număr de peste 8.000 de pacienți. În continuare AbbVie va face eforturile necesare pentru a sprijini autoritățile române în încercarea de a limita răspândirea Covid-19”, a declarat Jorge Ruiz Benecke, General Manager AbbVie România.

loading...