GCS: 866 de cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate în județul Suceava. În țară numărul total al cazurilor este de 3.183

Până astăzi, 3 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.183  de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 283 au fost declarate vindecate și externate  din unități spitalicești: 126 la București, 58 la Timiș, 34 la Iași, 5 la Caraș-Severin, 6 la Prahova, 16 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 7 la Brașov, 5 la Galați, 2 din Bihor, 2 Argeș, 2 la Arad, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Sursa citată arată că diferențele de cifre față de ziua anterioară referitoare la persoanele vindecate din județele Caraș-Severin și Prahova sunt din cauza faptului că unități spitalicești din aceste județe au rectificat datele comunicate anterior.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 13
2. Arad 110
3. Argeș 12
4. Bacău 24
5. Bihor 44
6. Bistrița-Năsăud 27
7. Botoșani 44
8. Brașov 124
9. Brăila 13
10. Buzău 12
11. Caraș-Severin 17
12. Călărași 26
13. Cluj 108
14. Constanța 117
15. Covasna 38
16. Dâmbovița 19
17. Dolj 27
18. Galați 90
19. Giurgiu 22
20. Gorj 8
21. Harghita 1
22. Hunedoara 108
23. Ialomița 45
24. Iași 72
25. Ilfov 60
26. Maramureș 46
27. Mehedinți 11
28. Mureș 55
29. Neamț 150
30. Olt 8
31. Prahova 27
32. Satu Mare 16
33. Sălaj 7
34. Sibiu 27
35. Suceava 866
36. Teleorman 24
37. Timiș 126
38. Tulcea 6
39. Vaslui 11
40. Vâlcea 8
41. Vrancea 70
42. Mun. București 544
                                       TOTAL 3183

Totodată, până acum, 116 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 445 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 83 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

loading...