Aproape o sută de amenzi au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, în județul Suceava pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea. Valoarea amenzilor se ridică la 200.000 lei

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine au efectuat 54 de misiuni, cele mai multe pentru verificarea respectării interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Astfel, Prefectura Suceava precizează că au fost verificate 765 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor impuse, dar nu au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare.

În același timp, au fost aplicate 92 de amenzi, în valoare totală de 178.020 lei, în mare parte pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Totodată, personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava și pentru asigurarea zonei de protecție au constatat opt fapte contravenționale, respectiv cinci pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și trei alte contravenții.

Valoare totală a sancțiunilor aplicate este de 23.000 lei (16.000 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 7000 alte contravenții în context).

Pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe raza județului Suceava au acționat 382 cadre MAI (302 polițiști, 68 jandarmi și 4 polițiști de frontieră) și 92 polițiști locali și 19 militari MapN, constituite în 211 patrule, din care 128 patrule de poliție, 43 patrule mixte, 30 patrule independente de jandarmi și 33 patrule de poliție locală.

loading...