Intră acum și în grupul de
Un hoţ a mers „la sigur” atunci când a deschis un seif cu 100 milioane de lei vechi, aflat într-un magazin dornean, cu cheia originală aflată la îndemână. Mai mult, camerele de supraveghere erau oprite de câteva zile din cauza unei variaţii de tensiune. Potrivit IPJ Suceava, în noaptea de sâmbătă spre duminică, persoane necunoscute, prin forţarea sistemului de închidere al uşii de acces, au pătruns într-un magazin situat în municipiul Vatra Dornei, iar din interior, dintr-un seif au sustras suma de 10.000 lei.
Seiful a fost deschis cu cheia originală, ce a fost găsită în interior şi pe care vânzătoarea o lăsa sub seif.
Din verificările poliţiştilor a rezultat că unitatea este prevăzută cu sistem de alarmă antiefracţie, al cărui agent de pază declară că a sosit la faţa locului în două minute de la primirea apelului de efracţie şi nu a găsit pe nimeni.
De-asemenea unitatea este prevăzută şi cu sistem TV. CI. cu stocarea imaginilor timp de 30 zile, dar s-a constatat că acesta nu a funcţionat din data de 18.08.2009. La faţa locului a venit şi reprezentantul societăţii care a montat sistemul de supraveghere şi a afirmat că acesta nu a funcţionat datorită unui „şoc de curent” produs la acea dată.
În aceste condiţii s-au dispus măsuri specifice în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Intră acum și în grupul de