Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunţat că Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen va fi înmormântat la Sihăstria Putnei din județul Suceava, potrivit Basilica.ro.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viață miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50 la Institutul „Matei Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord.

Biserica Ortodoxă Română a pierdut astăzi un vrednic de pomenire ierarh al ei, pe cel care a fost Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor în ultimii 29 de ani şi al cărui nume, alături de ale altor înaintaşi ai săi, va rămâne mereu legat de ocrotirea splendidelor mănăstiri bucovinene”, a declarat Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt a reamintit un cuvânt pe care Arhiepiscopul Pimen în rostea mereu: „Pentru asta am devenit preot. Să învăţ a muri în fiecare zi. Ne pregătim în fiecare zi de marea întâlnire cu El”.

Detaliile privind înmormântarea ierarhului vor fi stabilite de Arhiepiscopia Sucevei împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Conform legislaţiei în vigoare pentru cazurile persoanelor decedate diagnosticate cu Covid, după punerea în sicriul sigilat, acesta va fi preluat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care, împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, va decide data şi detaliile înmormântării”.

Mormântul ierarhului se află la mănăstirea Sihăstria Putnei .


Intră acum și în grupul de