VIDEO//Un tânăr s-a urcat pe un stâlp de susținere a rețelei electrice din Frasin. El a fost convins de un negociator al Poliției să coboare




UPDATE: Negociatorul Poliției a urcat lângă tânăr și încearcă să-l convingă să coboare.

Negociatorul Poliției a urcat la nivelul la care se afla și tânărul și a reușit să-l convingă să coboare.

Tânărul din comuna Horodniceni, în vârstă de 24 de ani, a spus că a lucrat la o stână din comuna Vama și că este nemulțumit că ciobanul ar trebui să-i mai dea 200 de lei.

Pe de altă parte, proprietarul stânei a spus că i-a oferit acestuia și bani și mâncare și saci cu haine.

Tânărul a fost preluat și evaluat din punct de vedere medical în ambulanța de la fața locului urmând să fie internat pentru evaluare în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Suceava.

………………………………………………………………………………………………………………………………

Un tânăr s-a urcat pe un stâlp de susținere a rețelei electrice la intrarea în orașul Frasin, în Bucșoaia.

Deocamdată nu se cunoaște identitatea acestuia și nici de ce a recurs la acest gest întrucât acesta nu comunică.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, a declarat că a fost trimis un negociator care să încerce să-l convingă să coboare.

Totodată, a fost solicitat E.On să întrerupă furnizarea energiei electrice pentru a se evita un accident.

Mai mult, a fost solicitată și prezența unui echipaj ISU cu o saltea gonflabilă care să fie plasată sub acel stâlp.

loading...