FOTO//Accident pe drumul spre Aeroport: Trei adulți și un copil au fost răniți după ce au intrat cu mașina într-un copac


Intră acum și în grupul de

Trei adulți și un copil au fost răniți, marți seara, după ce mașina în care se aflau a intra într-un copac de pe marginea drumului din orașul Salcea, pe șoseaua Aeroportului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, cei adulți și un minor sunt conștienți și cooperanți.

El a menționat că în zonă au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Toate cele patru persoane rănite vor fi transportate la UPU Suceava pentru investigații medicale și tratament de specialitate.


Intră acum și în grupul de