Gheorghe Flutur anunță că se lucrează la un Plan urbanistic zonal pentru Masivul Rarău pentru ca zona să fie și mai mult pusă în valoare și că vor fi realizate amenajări complexe și la punctele de belvedere din județ


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, că se lucrează în prezent la un Plan Urbanistic Zonal pentru Masivul Rarău, dar că în același timp dorește să fie puse în valoare și punctele de belvedere din județ.

„Lucrăm la un PUZ pentru Muntele Rarău pentru că vrem ca această zonă să fie pusă și mai mult în valoare, fără a agresa în vreun fel natura”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a precizat că CJ Suceava a creat infrastructura pentru ca pe Rarău să se poată ajunge din mai multe părți.

„Ne gândim să organizăm mai multe evenimente de amploare așa că, pentru turiștii care vor ajunge aici, va fi nevoie să fie amenajate locuri de parcare și apoi, mai sus, locuri de campare”, a explicat președintele CJ Suceava.

Flutur a menționat că se vor crea condițiile pentru ca, în curând, turismul să poată „exploda” pe Rarău. „Pe lângă autoritățile locale și județene așteptăm să ne fie alături, ca parteneri, agenți economici, agențiile  de turism, pentru a promova zona”, a adăugat președintele CJ Suceava.

 Totodată, Gheorghe Flutur a spus că dorește să fie puse în valoare punctele de belvedere din județ.

„Sunt necesare investiții pentru turiștii care ajung în număr mare aici. Pe Rarău se pretează o astfel de amenajare. De curând am vorbit despre turnul panoramic de la Gura Humorului, iar în județul Suceava avem peisaje deosebite și multe pasuri, inclusiv la granițele județului, unde se pretează și sunt cerute puncte de belvedere”, a spus Flutur exemplificând cu aglomerația din Pasul Palma.

El a subliniat că vor trebui amenajate parcări, locuri de picnic, cu un minim de utilități și facilități pentru turiști.

„Pentru început, cred că cei de la Drumuri Naționale ar trebui să rezolve împreună cu autoritățile locale problema amenajării unor parcări în zona punctelor de belvedere”, a conchis Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de