Primarul Ion Lungu a inspectat 17 unități școlare din municipiu: Facem eforturi împreună cu unitățile de învățământ și ISJ Suceava pentru ca desfășurarea orelor să aibă loc în condiții de siguranță

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a verificat astăzi cum sunt respectate condițiile pentru deschiderea noului an școlar la 17 grădinițe, școli și colegii sucevene.

Concret, este vorba despre:

– Școala nr. 11 Miron Costin Burdujeni

– Școala nr. 6 Burdujeni sat

– Liceul Al.I.Cuza Burdujeni

– Școala nr. 10 Burdujeni

– Grădinița cu Program Prelungit Prichindel Burdujeni

– Școala nr. 7 Ițcani

– Grădinița cu program normal Obcini

– Liceul Natanael Ițcani

– Liceul Filadelfia

– Liceul cu Program Sportiv

– Școala Gimnazială nr. 4 George Enescu

– Colegiul Național “Petru Rareș”

– Colegiul Național “Ștefan cel Mare”

– Colegiul Tehnic “Petru Mușat”

– Grădinița cu Program Prelungit Așchiuță

– Seminarul Teologic

– Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret”

Potrivit Primarului, majoritatea unităților de învățământ au început orele în scenariul S1 verde combinat cu scenariul galben S2.

Cu toate acestea, Școala “Ion Creangă” din Obcini a început anul școlar conform S3 roșu. Deși școala nu are niciun caz de Covid-19, aceasta nu a terminat lucrările de schimbare a instalației electrice, fiind timp de 10 zile Centru pentru examinare Bacalaureat sesiunea de toamnă, nefiind permis accesul în școală. Astfel, de luni, săptămâna viitoare, vor începe cursurile în varianta verde S1 combinat cu varianta galben S2, subliniază Lungu.

Tot el a menționat că școlile sucevene sunt dotate cu măști, au echipamente și soluție pentru dezinfecție. De asemenea sunt dotate cu echipamente IT pentru transmitere on-line.

Totuși, o problemă ridicată de mai multe unități de învățământ a fost legată de insuficiența personalului de curățenie în actualele condiții, relatează Primarul. În aceste condiții, el a recomandat școlilor aflate în această situație să angajeze firme de curățenie pe contracte de prestări servicii.

„Facem eforturi împreună cu unitățile de învățământ și Inspectoratul Școlar Județean Suceava pentru a limita răspândirea virusului și desfășurarea orelor să aibă loc în condiții de siguranță,” a declarat Lungu.

loading...