50 de utilaje de deszapezire pe drumurile din judetul Suceava

Pe drumurile din judeţul Suceava miercuri, la prânz se circula greoi, în condiţii de iarnă şi nu existau sectoare de drum închise circulaţie din cauza depunerii de zăpadă pe carosabil, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Cât priveşte traficul pe parcursul nopţii, pe raza judeţului în localităţile Ilişeşti D.N.17- km.236+500 m şi Şerbăuţi D.J.209 D s-a format polei, iar pe DN 17 pe raza localităţilor Vama, Pojorâta şi Sadova drumul a fost acoperit de zăpadă dar în cel mai scurt timp s-au luat măsuri de curăţare a sectoarelor de drum menţionate.

Potrivit IPJ Suceava, pe parcursul nopţi pe raza judeţului au acţionat peste 120 de poliţişti cu 56 de autovehicule pentru fluidizarea traficului şi verificarea stării autovehiculelor.

De asemenea, la prânz pe drumurile naţionale acţionează aproximativ 50 de utilaje de deszăpezire.