Incidența infecției Covid-19 în județul Suceava a crescut la 1.42 la mia de locuitori cu 1.085 cazuri active în 98 de localități. Prefectura Suceava: Dragi suceveni, sănătatea și viața dumneavoastră sunt cele mai importante. Vă rugăm să nu vă expuneți la riscuri și să fiți responsabili!

Prefectura Suceava a anunțat că duminică, în județul Suceava sunt 1.085 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, față de 1.038 cazuri câte erau cu o zi în urmă.

Sursa citată precizează că potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe localități, din cele 114 localități sucevene 16 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 23 au câte un caz în evoluție, 34 au sub cinci cazuri în evoluție, 24 au sub zece cazuri în evoluție iar 17 au peste zece cazuri în evoluție.

De asemenea, la nivelul judetului Suceava, incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 1.42 la mia de locuitori.

În același timp, în carantină se află 613 suceveni, iar în izolare 380. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 63.344 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 500 persoane, iar potrivit GCS, în 73 de cazuri s-a confirmat infecția cu noul coronavirus.

Totodată, forțele de ordine au verificat, în cursul zilei de 17 octombrie, 662 de persoane și 140 de societăți comerciale privind respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Astfel, au fost aplicate 112 sancțiuni în valoare de 53.600 lei.

Prefectura Suceava reamintește că la dispoziția sucevenilor este linia TELVERDE – 0800800165 operaționalizată de Ministerul Afacerilor Interne, la care se pot sesiza încălcările normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

“Dragi suceveni, sănătatea și viața dumneavoastră sunt cele mai importante. Vă rugăm să nu vă expuneți la riscuri și să fiți responsabili!”, a subliniat Prefectura Suceava.

loading...