Crește numărul cazurilor active de Covid-19 în județul Suceava: Sunt 1.465 cazuri în 104 localități, iar 1.173 suceveni se află în carantină sau izolare

Prefectura Suceava a anunțat că joi, în județul Suceava sunt 1.465 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, față de 1.443 câte erau acum o zi.

Sursa citată precizează că potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe localități, din cele 114 localități sucevene 10 au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 15 au câte un caz în evoluție, 39 au sub cinci cazuri în evoluție, 26 au sub zece cazuri în evoluție iar 24 au peste zece cazuri în evoluție.

În același timp, în carantină se află 784 suceveni, iar în izolare 389. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 70.414 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 789 persoane, iar potrivit GCS, în 142 de cazuri s-a confirmat infecția cu noul coronavirus.

Totodată, forțele de ordine au verificat, în cursul zilei de 28 octombrie, 681 de persoane și 113 de societăți comerciale privind respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Astfel, au fost aplicate 78 sancțiuni în valoare de 8.000 lei.

Prefectul județului, Alexandru Moldovan, solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.

La linia telefonică TelVerde 0800800165, cetățenii pot sesiza cazurilor de încălcare a normelor de protecție.

La linia telefonică TelVerde 0800800358, cetățenii pot apela pentru recomandări  și informații legate de COVID-19.

loading...