A decedat dupa ce s-a izbit intr-un autobuz

Din cauza vitezei un şofer s-a izbit într-un autobuz şi a decedat la spital. Potrivit IPJ Suceava, la ora 05.17, pe DJ 208, pe raza comunei Dolheşti, P. Nelu, de 33 ani din localitate, posesor al permisului de conducere categoriile „A,B,CE,DE” din anul 1998, în timp ce conducea autoturismul pe un sector de drum în curbă la dreapta nu a adaptat viteza la condiţii de drum acoperit cu zăpadă, a derapat şi a intrat în coliziune cu partea laterală stânga în partea din faţă a autobuzului condus de B. Petru, de 33 ani, din Fălticeni care circula din sensul opus, şi care efectua o cursă regulată Fălticeni Dolhasca având un număr de 5 călători.

Autovehiculele au fost avariate iar P. Nelu a fost rănit grav fiind transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde s-a stabilit diagnosticul „traumatism coloană dorso lombară, fractură gleznă stânga” necesitând pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde ulterior a decedat.

Au mai fost răniţi P. Mariana, de 33 ani, localnică, pasager pe scaunul din dreapta faţă în primul autoturism, care a fost diagnosticată „contuzie cranio facială escoriaţii scalp frontal, contuzie coapsă dreaptă, traumatism bazin şi pelvin stâng” necesitând pentru vindecare 20-25 zile îngrijiri medicale, R. Mihai, de 31 ani, localnic, pasager pe bancheta din spate a aceluiaşi autoturism, care a fost transportat la unde i s-a stabilit diagnosticul „escoriaţii hemiface stâng şi contuzie toracică” necesitând pentru vindecare 5-7 zile îngrijiri medicale, fără să rămână internat.

Conducătorul şi pasagerii autobuzului nu au suferit leziuni corporale.
Conducătorul auto B. Petru a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ după care i s-a recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. P. Nelu nu a putut fi testat cu aparatul etilotest şi nici nu s-au putut recolta probe biologice de sânge întrucât a intrat în operaţie.