Din nou niciun pat liber la ATI din SJU Suceava pentru pacienți Covid-19. În spitalele din județ sunt internați 360 pacienți cu Covid-19, iar 92 de persoane suspecte de infecție

Un număr de 360 de pacienți Covid-19 sunt internați, sâmbătă, în spitalele din județul Suceava, iar alți 92 sunt suspecți de infecții cu noul coronavirus potrivit datelor furnizate de Prefectura Suceava.

Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore au fost internate în spitalele din județ 23 de persoane diagnosticate cu Covid – 19, iar în același interval de timp au fost externate 37 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 531 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 206 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 84 pacienți sunt în zona tampon și 241 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 206 pacienți diagnosticați Covid-19 din SJU Suceava 107 prezintă forme medii ale bolii, 16 prezintă forme ușoare, 63 prezintă forme severe, 20 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI; dintre aceștia 14 pacienți sunt ventilați.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 392 paturi libere din care 28 pentru pacienți Covid-19, 250 în sectorul Non-Covid și 114 pentru zona tampon. La unitatea ATI nu sunt paturi disponibile pentru pacienți Covid. De asemenea sunt 28 ventilatoare libere, din care 17 pentru pacienții Covid-19.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 85 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 20 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.              

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 15 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și nicio persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus.        

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 21 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați un număr de 13 pacienți diagnosticați cu Covid-19 și nicio persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus.

Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, până sâmbătă, în județul Suceava se înregistrează un număr de  9.650 de persoane declarate vindecate de Covid-19.

loading...