Cu tigari de contrabanda in parcare

Poliţiştii de frontieră suceveni au confiscat de la un botoşănean, ţigări în valoare de peste 7.500 lei, ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră în vederea obţinerii de profit ilicit. Potrivit purtătorului de cuvînt al IJPF Suceava, comisar Ilie Poroch-Seriţan, miercuri, poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F Suceava au executat o acţiune pe linia combaterii traficului cu ţigări, astfel au depistat într-o parcare din Siret un autoturism marca „Renault Laguna”, la volanul căruia se afla B. Cristian, în vârstă de 25 de ani, domiciliat în municipiul Botoşani.

După controlul documentelor de identitate, s-a trecut la verificarea autoturismului şi a bagajelor fiind descoperite un număr de 1.800 de pachete de ţigări (1.200 pachete marca „Monte Carlo” şi 600 pachete marca „More”), fără documente legale de provenienţă.

Ţigările în valoare de 7560 lei au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 lei.