Tigari de peste 60.000 lei, saci de dero si masini, confiscate de politistii suceveni


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni au efectuat, joi, o amplă acţiune privind contrabanda cu ţigări. Potrivit IPJ Suceava, în jurul orei 08.30, în trafic, pe raza comunei Vama, a fost oprit pentru control un autoturism condus de M. Moni, de 39 ani, din municipiul Reşiţa, iar pe scaunul din dreapta faţă a fost identificat pasagerul B. ALIN, de 27 ani, tot din municipiul Reşiţa.

Procedându-se la verificarea interiorului şi portbagajului autoturismului au fost găsite 6.000 pachete de ţigări de diferite mărci, netimbrate, despre care posesorii au declarat verbal că le-au achiziţionat din municipiul Rădăuţi şi nu au documente de provenienţă.

Ţigările în valoare de aproximativ 60.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul a fost reţinut în vederea indisponibilizării, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „complicitate la contrabandă”.

În jurul orei 09.30, pe Bulevardul Bucovina din oraşul Gura Humorului a fost oprit pentru control un autoturism condus de F. Gheorghe, de 42 ani, din municipiul Târgu Mureş, care transporta 1.500 pachete de ţigări de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova şi 7 saci a 15 kg/sac dero de provenienţă Ucraina cu o valoare de aproximativ 7500 lei, aparţinând lui B. Vasilică, de 60 ani din comuna Brâncoveneşti, judeţul Mureş, pasager, care a afirmat că le-a cumpărat din Bazarul Suceava de la persoane necunoscute şi că dorea să le revândă pe raza municipiului Reghin. Acesta a fost sancţionat contravenţional iar ţigările şi detergentul au fost ridicate în vederea confiscării.

Noaptea, la ora 23.00, în timpul executării graficului de patrulare, supraveghere şi controlul circulaţiei pe DN 2, pe raza comunei Grăniceşti, a fost oprit un autoturism, care se deplasa în direcţia Siret-Suceava. În urma controlului a fost identificată conducătoarea auto O. Marinela, de 18 ani, cetăţean ucrainean, ce transporta 500 pachete cu ţigarete, pentru care nu a prezentat documente justificative.

S-a dispus măsura sancţionării contravenţionale a acesteia cu avertisment şi măsura complementară de ridicare în vederea confiscării a celor 500 pachete cu ţigări în valoare de 2.500 lei.

Poliţiştii mai spun că, la ora 17.00, N. Aurel, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autoturism, a fost oprit pentru control pe strada Parcului din oraşul Siret. La controlul efectuat ,în portbagajul autoturismului, a fost găsită cantitatea de 1.500 pachete ţigări cu timbru ucrainean. Pe scaunul din dreapta faţă se afla B. Ionuţ, de 29 ani, din comuna Dărmăneşti, care a afirmat că ţigările îi aparţin.

De asemenea, a fost oprit pentru control şi un alt autoturism, fiind condus de M. Ioan, de 57 ani, localnic. La controlul efectuat s-a găsit în portbagajul autoturismului cantitatea de 600 pachete ţigări, fără timbru. B. Ionuţ şi M. Ioan au fot sancţionaţi contravenţional conform Legii 12/90 – republicată cu câte 500 lei fiecare, iar ţigările în valoare totală de 10.500 lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Pe DN 2 în comuna Grăniceşti, la miezul nopţii a fost identificat un autoturism, condus de H. Vasile, de 34 ani, din comuna Dumbrăveni, care transporta 250 cartuşe cu ţigarete de provenienţă Republica Moldova, în valoare de 12.500 lei, pentru care nu a prezentat documente justificative.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „complicitate la contrabandă”, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul indisponibilizat.


Intră acum și în grupul de