Acasă Actualitate Incendiu la doua gospodarii din Vatra Dornei

Incendiu la doua gospodarii din Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

Pe un ger năprasnic, pompierii dorneni au intervenit sâmbătă seară, la stingerea unui incendiu ce a cuprins două gospodării din municipiu. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, incendiul a fost anunţat la ora 19:52, astfel, Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului.
La sosirea echipajelor, ardea acoperişul casei lui Ioan D., dar şi o magazie, acoperişul unei bucătării, un garaj şi alte două anexe, ce aparţin lui Sever O., existând pericolul de propagare la locuinţe şi anexe.

Focul a fost stins la ora 22:40. Din gospodăria lui Ioan D., flăcările au distrus acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp şi acoperişul unei anexe, iar de la Sever O., acoperişul bucătăriei pe o suprafaţă de 12 mp, acoperişurile a două anexe şi acoperişul garajului pe o suprafaţă de 32 mp. Pagubele au fost estimate la 20.000 lei.



Din primele cercetări efectuate de pompieri a rezultat că incendiul a izbucnit de la locuinţa lui Ioan D., din cauza jarului şi a scânteilor provenite din coşul de evacuare a fumului, deteriorat. Incendiul s-a extins cu repeziciune la anexele vecine, deoarece erau amplasate la o distanţă foarte mică.
Pompierii au salvat cele două locuinţe şi bunuri materiale în valoare de aproximativ 400.000 lei.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version