Primaria Suceava are bani sa-si plateasca angajatii in 2010 (VIDEO)

„Este clar că nu se mai fac angajări şi nu se mai plătesc sporuri”, a declarat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu, care nu a exclus posibilitatea ca la Primăria Suceava să fie efectuate disponibilizări în funcţie de deciziile adoptate de Guvern. Potrivit edilului-şef, Primăria Suceava are un total de 829 de posturi, din care 128 de posturi sunt vacante, iar din cele 250 de posturi din aparatul propriu, doar 230 sunt ocupate.

Primarul a arătat că prin neplata sporurilor cel mai afectat este personalul contractual, care a pierdut chiar şi până la 50 la sută din veniturile salariale.

Lungu a menţionat că proiectul de buget al municipiului prevede fonduri pentru finanţarea întregului personal, inclusiv pentru achitarea a unor drepturi salariale câştigate în instanţă de angajaţi.

Bugetul Primăriei pentru anul 2010 este cu 2,5 la sută mai mic decât cel din 2009, fiind diminuate fondurile pentru aparatul propriu la 89 la sută faţă de anul trecut, la asistenţa socială cu 85 la sută, dar şi majorări la capitolul învăţământ, la sănătate sau la servicii, dezvoltare publică şi locuinţe, dar şi pentru mediu.

Primarul Ion Lungu a arătat că sunt prevăzute investiţii extrabugetare în valoare de 52,3 milioane de euro, pentru diferite lucrări de infrastructură şi a anunţat că proiectul de buget urmează să fie supus adoptării în şedinţa Consiliului Local din 12 februarie.