Acasă Actualitate DGASPC Suceava anunță modificări importante pentru decontarea transportului pentru persoanele cu dizabilități

DGASPC Suceava anunță modificări importante pentru decontarea transportului pentru persoanele cu dizabilități


Intră acum și în grupul de

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a anunțat că de la 1 ianuarie 2021 au intrat în vigoare noi prevederi legale privind modalitatea de acordare a drepturilor la transportul interurban gratuit persoanelor cu handicap.

Astfel, persoanele cu handicap, reprezentanții legali ai acestora, precum și părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, își pot exprima opțiunea pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul, după caz, fără a depăși suma de 1500 lei anual pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat, în baza unei cereri  de decontare.



Numărul de călătorii pentru care se decontează carburant, în cursul unui an, nu poate depăși 24 de călătorii pentru persoana cu handicap grav și 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat.

Cererea de decontare se depune la DGASPC Suceava în termen de 60 zile de la efectuarea călătoriei, și este însoțită de bonul/bonurile fiscal(e) de carburant, emis(e)de societățile de distributie a produselor petroliere, copie de pe documentele de identitate, copie certificate de încadrare în grad de handicap și extras de cont.

„Odată cu exprimarea opțiunii pentru decontarea carburantului,nu se mai acordă bilete de transport interurban și viceversa, persoana care solicită bilete de transport interurban, nu mai poate solicita decontarea de carburant”, menționează DGASPC Suceava.

Instituția precizează că persoanele cu handicap, asistenții personali sau persoanele împuternicite care optează pentru transport interurban, se vor prezenta personal la DGASPC Suceava, cu vechea legitimație, dacă aceasta există, o fotografie tip buletin recentă și copia după carte identitate.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version