Frontieristii au pus mana pe 15 colete imense cu tigari de contrabanda (VIDEO)

După ce au aflat că un transport de ţigări de contrabandă urma a lua destinaţia „pieţei negre”, frontieriştii Sectorului Punctului de Frontieră Brodina au luat măsuri specifice pentru intensificarea supravegherii frontierei de stat, spre comuna suceveană Straja.

Potrivit ofiţerului Relaţii Publice din cadrul IPJ Suceava, comisar Ilie Poroch-Seriţan sâmbătă, în jurul orei 20.00, poliţiştii au observat în mediata apropiere a localităţii Straja, la aproximativ 1.200 metri de frontieră, 5 persoane ce transportau 15 colete voluminoase, de la linia de frontieră spre interiorul ţării.

„S-a procedat la reţinerea celor în cauză, fiind identificaţi B. Daniel, in vârsta de 21 ani si B. Vasile, de 46 ani, ambii din localitatea Straja, restul persoanelor, profitând de întuneric şi terenul accidentat din zonă, reuşind să se disperseze pe mai multe direcţii.

Pe timpul cercetărilor, au fost identificate şi celelalte persoane implicate în activitatea infracţională, şi anume, B. Nicolae, în vârsta de 19 ani, U. Dănuţ, în vârsta de 19 ani, ambii din localitatea Straja şi C. Aurel., în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Vicovu de Sus” precizează comisarul Poroch.

În urma inventarierii celor 15 colete, învelite în folie de culoare neagră, poliţiştii de frontieră au descoperit 7.480 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, marca Doina, în valoare de 30.668 lei.

Frontieriştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă, cercetările fiind continuate în vederea identificării tuturor persoanelor implicate .