Ion Lungu: Ne pregătim pentru începerea școlii în „scenariul galben” cu prezența fizică a preșcolarilor, elevilor din ciclul primar și elevilor din anii terminali

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că municipiul Suceava este în continuare în „scenariul galben” având, marți, o rată de infectare de 2,91 cazuri la mia de locuitori și a rugat sucevenii să respecte în continuare măsurile de prevenție astfel încât rata de infectare să rămână sub 3 cazuri la mia de locuitori pentru ca elevii să poată merge la școală.

Primarul a spus că în „scenariul galben” vor merge fizic la unitățile de învățământ preșcolarii, elevii claselor primare și elevii anilor terminali, respectiv clasele a VIII-a și a XII-a.

📺 Conferință de presă la Primăria Suceava

📺 Conferință de presă la Primăria Suceava

Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 2 februarie 2021

„Dragi suceveni, vă rog să facem tot efortul să rămânem în scenariul galben pentru a veni la școală și cei din clasa a VIII-a și cei din clasa a XII-a și fac apel să purtăm masca, să respectăm distanțarea fizică și regulile minime de igienă”, a spus Ion Lungu.

El a mai anunțat că a semnat contractul cu firma Orange pentru achiziția a 1000 de tablete pentru școli și că în termen de 20 de zile vor fi furnizate aceste tablete.

Primarul a mai spus că a avut discuții la școli în ceea ce privește reluarea școlii cu elevi în clase.

„Școlile sunt pregătite”, a spus Ion Lungu.

El a arătat că municipalitatea a achitat facturile pentru dezinfectanți, măști, ca să se poată începe școala în condiții de normalitate.

loading...