La volan fara permis si cu numerele provizorii expirate


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat un tânăr din localitatea Brodina, care conducea pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat şi fără a avea permis de conducere. Potrivit IJPF Suceava, marţi, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Izvoarele Sucevei au executat o misiune specifică în zona de responsabilitate, şi au identificat în trafic un autoturism marca „ Volkswagen Golf III”, cu numere provizorii de înmatriculare a cărui conducător auto a refuzat să oprească la semnalele regulamentare.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că autoturismul aparţinea lui T. Vasile, în vârstă de 37 de ani şi avea autorizaţia de circulaţie pe drumurile publice expirată, iar şoferul în persoana lui T. Nicolai, în vârstă de 23 de ani, nu are permis de conducere.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui T. Nicolai acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Cât îl priveşte pe proprietarul maşinii, T. Vasile, acestuia i s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Actele premergătoare au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în vederea atribuirii numărului unic.


Intră acum și în grupul de