Intră acum și în grupul de
Două pasagere au ajuns în stare gravă la spital după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit. Potrivit IPJ Suceava, joi, în jurul orei 10.50, pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei, A. Costache, de 75 ani, din municipiul Roman, judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă bătătorită şi a derapat intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar din sens opus de M. Narcis, de 35 ani, din municipiul Suceava.
A. Rodica, de 68 ani din municipiul Roman, pasageră pe bancheta din dreapta faţă a autoturismului vinovat de producerea evenimentului şi M. Alina, de 34 ani, din municipiul Suceava, pasageră pe bancheta din dreapta faţă a autoturismului ce se deplasa regulamentar au fost rănite grav.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultat fiind 0,00 mg /l alcool pur în aer expirat şi li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de