Italian condamnat pentru jaf armat, arestat la Suceava

Un italian condamnat pentru jaf armat comis în ţara natală şi care locuia în oraşul Salcea a fost arestat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Suceava, Rodica Neagu-Dumitrecu, joi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat Curţii Suceava propunerea de luare a măsurii arestării lui Guaresi Ernesto, cetăţean italian ce locuieşte în prezent în oraşul Salcea, pe baza semnalării dispuse în baza mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare italiene.

Mandatul european de arestare a fost emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din La Spezia împotriva italianului, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de jaf armat.
În complicitate cu alte persoane, Guaresi Ernesto a intrat într-o bancă şi, ameninţând casierul cu un cuţit lung de 20 de cm, i-a ordonat să-i dea banii păstraţi în seif. Acesta şi complicii săi nu au reuşit să jefuiască banca datorită rezistenţei opuse de angajaţi.

Rodica Neagu – Dumitrescu precizează că, în baza prevederilor legale în vigoare, Curtea de Apel Suceava a dispus arestarea lui Guaresi Ernesto, împotriva căreia s-a emis la data de 15 februarie 2010 un mandat european de arestare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din La Spezia şi cu privire la care s-a înaintat mesaj de urmărire internaţională de către INTERPOL Roma, pe o durată de 5 zile, respectiv de la 11 martie 2010 la 15 martie 2010, inclusiv.

Completul de judecată a stabilit un nou termen pentru judecarea cauzei la data de 15 martie 2010, ora 12.00.