Intră acum și în grupul de
Un tragic incident a avut loc, marţi dimineaţă, pe holurile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava.
Un bărbat în vârstă de 50 de ani şi-a pierdut viaţa în timp ce stătea la una din cozile formate la ghişeele instituţiei. Nimeni dintre cei prezenţi nu se aştepta să se întâmple un astfel de incident, mai ales că, potrivit martorilor, omul nu a dat în niciun moment semne că s-ar simţi rău sau ar avea probleme de sănătate.
După ce s-a prăbuşit pur şi simplu pe holul principal al instituţiei, au fost chemaţi de urgenţă cei de la Ambulanţă. Echipajul sosit imediat la faţa locului s-a chinuit mai bine de jumătate de oră să-l readucă la viaţă pe bărbat, dar toate eforturile au fost în zadar.
Din datele pe care le deţinem, omul este din Burdujeni şi se afla în evidenţele de plată ale AJOFM Suceava, după ce a fost disponibilizat de la o firmă de instalaţii. Nu a mai apucat să ajungă la pensie, un atac cerebral deosebit de sever fiindu-i fatal.