Ministrul Justitiei solicita sustinerea partidelor in modernizarea sistemului juridic (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a aflat joi şi vineri în vizită oficială la instanţele din subordinea Curţii de Apel Suceava, pentru a discuta despre problemele judecătoriilor şi tribunalelor din subordinea Curţii de Apel Suceava precum şi cu conducerile parchetelor arondate. Curtea de Apel Suceava cuprinde în circumscripţia sa două tribunale şi 10 judecătorii, respectiv Tribunalul Botoşani, la care sunt arondate Judecătoriile Botoşani, Darabani, Săveni şi Dorohoi şi Tribunalul Suceava, la care sunt arondate Judecătoriile Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.

Ministrul Predoiu a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că se află aici „pentru a construi o relaţie de încredere cu magistraţii şi personalul auxiliar, esenţială în perspectiva implementării noilor Coduri”.
„Scopul vizitei mele la Suceava este de a constitui un parteneriat, de a construi o relaţie de încredere cu judecătorii, personalul auxiliar şi conex, de a explica proiectele ministerului şi în acelaşi timp de a constata la faţa locului problemele concrete şi specifice cu care se confruntă fiecare. Vom continua vizitele la toate Curţile de Apel din ţară căci vrem să avem discuţii pe probleme concrete. Sper ca până la sfârşitul anului să le vizităm pe toate”, a spus ministrul Justiţiei.

Cătălin Predoiu a precizat că demersul de modernizare a sistemului juridic trebuie susţinut de întreg spectrul politic, acest lucru fiind de interes larg. „Le-am spus magistraţilor că dintr-o perspectivă exterioară a sistemului judiciar îmi propun ca în 2010 să reiau pe cât posibil demersul de a realiza o agendă de proiecte minimale a sistemului judiciar care să fie susţinut de întreg spectrul politic. Sunt convins că modernizarea justiţie va contribui în mod decisiv la procesul de modernizare a întregii societăţi şi cred că este un scop care merită să fie susţinut de toate partidele politice. Este un interes tehnic mult mai larg care transcede doctrinelor partidelor”, a menţionat ministrul Justiţiei.


Intră acum și în grupul de