În Suceava vor fi montate în acest an două busturi, unul al fostului primar Franz Cavaler des Loges, iar altul al domnitorului Al. Ioan Cuza. Lungu: Nu avem unde depune coroane la 24 ianuarie


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat, miercuri, repartizarea fondurilor din capitolul de Cultură-Culte din bugetul local pentru anul 2021, arătând că suma cea mai mare, de 12,1 milioane de lei, este alocată Teatrului Municipal „Matei Vișniec”.

Totodată, el a spus că vor fi finanțate de la bugetul local și amplasarea a două busturi pentru care se vor aloca câte 150.000 de lei.

Unul dintre busturi este al fostului primar al Sucevei, Franz Cavaler des Loges, care a transformat târgul Sucevei în oraș și care va fi montat în fața sediului Primăriei Suceava.

Primarul a mai spus că la solicitarea cadrelor în rezervă și în retragere, consideră justificat să fie amplasat un bust al domnitorului Alexandru Ioan Cuza în oraș.

📺 Conferință de presă săptămânală la Primăria Municipiului Suceava

📺 Conferință de presă săptămânală la Primăria Municipiului Suceava

Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 23 martie 2021

„La data de 24 ianuarie nu avem unde depune niște coroane”, a spus Lungu.

Primarul a mai arătat că fanfara municipiului va primi în acest an suma de 120.000 de lei, corala mixtă „Ciprian Porumbescu” care este foarte performantă, cu multe premii internaționale și care va susține concerte în parcurile din oraș va beneficia de o finanțare de 100.000 de lei, Asociația „Arcanul” va primi 50.000 de lei, iar un festival de muzică ușoară „Romantic Art” va beneficia de 50.000 de lei.

Ion Lungu a menționat că împreună cu fondurile alocate pentru culte de 4,4 milioane de lei, bugetul pentru acest capitol se ridică la 18 milioane de lei, reprezentând 3,46 la sută din total buget.


Intră acum și în grupul de