Arme la Sucevita (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Cu sprijinul B.C.C.O. Suceava, I.P.J Suceava a efectuat marţi, 8 percheziţii în municipiul Fălticeni şi localităţile Suceviţa, Vama şi Horodnic de Sus. Totodată, în localităţile menţionate au fost organizate acţiuni punctuale în sistem integrat.

Potrivit IPJ Suceava, în urma percheziţiei domiciliare realizate de I.P.J. Suceava cu sprijinul B.C.C.O. Suceava la locuinţa lui C. Paraschiva, din comuna Suceviţa, au fost identificate, ambalate şi ridicate patru arme, cu muniţie aferentă, respectiv: un pistol cu glonţ, fără serie, tip revolver, în care se află mai multe cartuşe cu vârf metalic, o armă de vânătoare, calibru 12 mm, aflată într-o husă de material textil, un pistol cu gaze, calibru 9 mm, având seria ştearsă, fără încărcător, un pistol cu gaze, fără serie, calibru 8 mm, cu încărcător, în care se află 4 cartuşe nepercutate.

Totodată, au fost ridicate mai multe elemente de muniţie de diferite mărci şi calibru.
La percheziţia efectuată la membrii unei familii din localitatea Suceviţa au fost identificate, ambalate şi ridicate de două arme, respectiv: armă de tir cu glonţ, calibru 22 LR (5,6 mm) şi un pistol cu gaze, calibru 9 mm.

Poliţiştii continuă cercetările faţă de C. Paraschiva de 51 ani, H. Venera de 33 ani şi H. Florin de 36 ani, toţi din Suceviţa, pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, fiind dispusă măsura preventivă de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 zile.


Intră acum și în grupul de