A cazut de pe strujeni sub rotile faetonului

Un bărbat a scăpat cu viaţă după ce a căzut sub roţile faetonului, atelajul încărcat cu strujeni trecând peste el. Potrivit IPJ Suceava, marţi, în jurul orei 12.15, C. Neculai, de 51 ani, din comuna Capu Câmpului, în timp ce conducea un atelaj hipo, pe drumul neclasificat denumit „Lunca Boilor”, în afara localităţii Gura Humorului, dinspre Gura Humorului către Capu Câmpului, din cauza nesupravegherii calului, atelajul hipo a început să intre în balans fiind încărcat cu strujeni.

În acel moment căruţaşul a căzut în partea din faţă a faetonului, care a trecut cu roţile peste corpul acestuia.

Căruţaşul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnosticul: „T.C.C. prin cădere, excoriaţii multiple faciale şi antebraţ drept şi suspect traumatism abdominal”, fiind internat la Secţia Chirurgie, în vederea efectuării unor investigaţii medicale mai amănunţite.