Comuna Izvoarele Sucevei ar putea gazdui „sarbatoarea muntilor Carpati”


Intră acum și în grupul de

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit miercuri la Cernăuţi cu noul guvernator al regiunii, Mihail Papiev, şi au luat în discuţie mai multe proiecte de cooperare, în special transfrontaliere. Şeful deliberativului judeţean a arătat că s-a stabilit realizarea de proiecte transfrontaliere în domeniul mediului, al prevenirii inundaţiilor în bazinele hidrografice ale râurilor Suceava, Siret şi Prut. „Vom face proiecte care să ducă la evitarea calamităţilor naturale cum au fost inundaţiile din 2008 când pagubele au fost de 400 de milioane de euro în euroregiune”, a spus Flutur.

El a mai spus că a propus părţii ucrainene proiecte comune de drumuri care să accesibilizeze zona Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei-Izvoarele Sucevei cu regiunile Transcarpatia şi Cernăuţi.

Totodată, Flutur şi Papiev au stabilit înfiinţarea Forumului oamenilor de afaceri, un proiect european pilot între Suceava şi Cernăuţi în care autorităţile sucevene vor pune la dispoziţie Centrul Economic Bucovina din apropierea Aeroportului Suceava precum şi experienţa în domeniu.

Preşedintele CJ Suceava a mai spus că s-a mai decis extinderea traseelor turistice şi la mănăstirile din nordul Bucovinei şi la obiectivele din Cernăuţi. Flutur a declarat că a convenit cu guvernatorul regiunii Cernăuţi să solicite împreună ca secretariatul Convenţiei Carpatice, realizată prin Iniţiativa Central-Europeană, să fie la Suceava şi Cernăuţi.

El a arătat că în acest caz vor fi aplicate programe care să soluţioneze problemele zonei montane cum sunt cele de îmbătrânire a populaţiei şi depopularea zonei sau lipsa unor drumuri de acces. „Ne propunem să organizăm în comun o sărbătoare a munţilor Carpaţi în zona de frontieră, cel mai probabil la Izvoarele Sucevei”, a spus Gheorghe Flutur.

Preşedintele CJ Suceava a mai declarat că s-a convenit şi organizarea, în vara acestui an, la Suceava, a unei şedinţe comune CJ Suceava-Consiliul Regional Cernăuţi, asemenea celei organizate în 2009 la Cernăuţi.


Intră acum și în grupul de