Intră acum și în grupul de
Vicepreşedintele PDL al Consiliului Judetean Suceava, Daniel Constantin Cadariu, i-a avertizat pe transportatorii de materiale din judeţ (indiferent de natura acestora) că nu vor mai putea depăşi masa totală admisă potrivit noilor reglementări privind regimul drumurilor şi că în cazul în care nu iau în serios avertismentul riscă amenzi de până la 35.000 de lei.
Daniel Cadariu a tras un serios semnal de alarmă în cursul zilei de duminică, mesajul său fiind îndreptat în special către transportatorii de materiale divizibile cum ar fi balast, nisip sau lemn din judeţ, cerându-le acestora să respecte noile reglementări privind regimul drumurilor ce nu mai permite depăşirea masei totale admise.
Vicepresedintele CJ a mai arătat că până la data de 1 mai, pentru depăşirea masei totale maxime admise, transportatorii plăteau o taxă suplimentară, în acest sens administratorii drumurilor întocmindu-le autorizaţii speciale de transport, dar că acum această procedură nu mai este posibilă, iar amenzile pentru depăşirea tonajului vor fi cuprinse între 25.000 şi 35.000 de lei, iar şoferii care refuză cântărirea sau care se sustrag de la control vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 15.000 lei şi 25.000 lei.
Cadariu a ţinut să reamintească faptul că în cursul anului 2009 în urma controalelor efectuate în trafic de echipajele Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere şi ARR, s-au întocmit peste 200 de procese verbale de contravenţie, valoarea totală a amenzilor fiind de 366.236 lei, iar pentru depăşirea masei totale maxime admise, s-au întocmit 123 autorizaţii speciale de transport în valoare totală de 104.490 lei.
„Echipele care efectuează aceste controale sunt supuse deseori la presiuni şi intimidări din partea conducătorilor auto sau chiar a administratorilor unor societăţilor comerciale, iar uneori activitatea de control nu poate avea eficienţă din cauza „solidarităţii” între transportatori, care anunţă imediat prezenţa echipajelor în trafic”, a mai ţinut să remarce Daniel Cadariu. El a mai declarat că prin noile reglementări, furnizorii de materiale de balastieră au obligaţia să-şi monteze platforme – cântar pentru ca orice autovehicul aflat în trafic să respecte masele prevăzute de legislaţia în vigoare, să-şi doteze maşinile cu prelate şi să-şi etanşeze benele.
Vicepreşedintele CJ Suceava a adăugat că din păcate, agenţii economici care transportă material lemnos nu sunt „receptivi” faţă de prevederile legislative, iar în zona drumurilor judeţene, anumite societăţi comerciale, manipulează şi depozitează masă lemnoasă fără aprobarea administratorului drumului, lucru care duce la colmatarea şanţurilor de scurgere a apelor precum şi a podeţelor, având ca efect degradarea carosabilului.
Intră acum și în grupul de