Ion Lungu, dezamăgit de vaccinarea anti-Covid din municipiu având în vedere eforturile pe care le-a depus pentru amenajarea centrelor de vaccinare. El a propus DSP să aprobe reducerea funcționării acestor centre


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a declarat, miercuri, dezamăgit de campania de vaccinare anti-Covid în municipiul Suceava.

„Din punctul meu de vedere, personal, sunt foarte dezamăgit de campanie, având în vedere eforturile pe care le-a depus Primăria Municipiului Suceava, efortul meu personal, apelul pe care l-am făcut zi de zi la populație să se vaccineze, efortul pe care l-a făcut Primăria să amenajeze aceste centre de vaccinare”, a spus Lungu.

El a spus că municipalitatea suceveană își propusese să fie cam 5000 de vaccinuri pe săptămână, așa cum era la începutul lunii mai, dar că acum sunt 1200 sau chiar mai puțin.

Ținând cont de această situație,  pentru a face eficiente aceste centre de vaccinare, Primăria Suceava a transmis DSP Suceava o propunere de reducere a funcționării acestor centre de vaccinare.

Primarul Sucevei, dl Ion Lungu sustine o conferință de presa

Primarul Sucevei, dl Ion Lungu sustine o conferință de presa La sediul Primariei

Publicată de NewsBucovina.ro pe Marţi, 22 iunie 2021

Astfel, la Școala Gimnazială „Miron Costin” și la CN „Ștefan cel Mare” programul va fi de luni până vineri între orele 8:00-17:00, cu un singur flux de vaccinare, iar în week-end în funcție de programări și rapeluri.

La centrul de vaccinare de la Iulius Mall programul va fi de luni până duminică 8:00-20:00 cu cele trei fluxuri pentru trei tipuri diferite de vaccin și același program va fi și la Centrul de vaccinare din mașină din parcarea Shopping City Suceava.

La centrul de vaccinare de la USV programul propus este de luni până vineri de la 8:00 la 14:00.

Primarul a spus că încă nu a primit un răspuns de la DSP Suceava privind această propunere, menționând că e greu de deschis un astfel de centru de vaccinare și ușor de închis.

Ion Lungu a mai arătat că a văzut că acum se pune problema vaccinării cadrelor didactice și a copiilor pentru a se evita în toamnă o revenire a cazurilor de infectare și desfășurarea școlii din nou on line.

„Sunt dezamăgit pentru că nu a mers bine această campanie de vaccinare în orașul nostru așa cum ne-am propus”, a declarat Ion Lungu care a constatat că situația este la fel și la nivel de județ.

„Avem și această problemă, această rată de incidență foarte mică, care în loc să ne ajute a descurajat oamenii să se mai vaccineze. Mulți spun că dacă tot a trecut pandemia asta, de ce să ne vaccinăm? Ori lucrurile nu stau chiar așa. Dacă ne uităm pe plan extern, ce se întâmplă în aceste zile la Moscova, ce se întâmplă în Londra, vom vedea ce se întâmplă în toamnă”, a spus primarul.


Intră acum și în grupul de