Niciun caz de Covid-19 în 97 localități sucevene. În județ rămân 21 cazuri în 17 localități

Incidența cazurilor de Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 0.03 la mie, a informat marți, 29 iunie, Prefectura Suceava.

În județul Suceava sunt 21 cazuri Covid-19 în evoluție. În municipiul Suceava nu sunt cazuri active.

Din cele 114 localități sucevene: 97 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 14 au câte un caz în evoluție iar 3 au sub cinci cazuri în evoluție.

În prezent, în carantină se află 992 suceveni, iar în izolare – 20 persoane. Numărul total de persoane testate până în prezent este de 253.235. În ultimele 24 de ore au fost testate 1218 persoane.

loading...