S-a spanzurat in fanar cu snurul de la pantalonii de trening (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

O femeie din comuna suceveană Ostra a fost găsită de membrii familiei spânzurată în fânar. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspectorul principal Gabriel Panţîru, miercuri, la ora 13.40, B. Viorica, în vârstă de 39 ani, din comunei Ostra a fost găsită decedată la domiciliu, într-un fânar.

„În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că cea în cauză s-a spânzurat cu şnurul de la pantalonii de trening. Nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte penale. Urmează a se efectua necropsia în vederea stabilirii cauzei decesului, după care se vor dispune măsurile legale ce se impun în cauză”, a declarat inspectorul principal Panţîru.

Membrii familiei spun că aceasta nu avea motive pentru a recurge la acest gest, chiar dacă mai existau unele certuri. La faţa locului nu s-a găsit nici un bilet din partea femeii.


Intră acum și în grupul de