Prefectul de Suceava cere primarilor din județ să verifice în teren starea fațadelor exterioare, a acoperișurilor, precum și a mansardelor de la blocuri pentru a se evita înregistrarea de victime sau de pagube materiale din cauza fenomenelor meteorologice periculoase

Prefectul de Suceava, Iulian Cimpoeșu, a transmis, luni, tuturor primăriilor din județ o adresă prin care solicită ca acestea să desfășoare împreună cu comitetele locale pentru situații de urgență și asociațiile de proprietari, unde este cazul, verificări la blocurile de locuințe proprietate publică sau privată.

Prefectul a menționat că a dispus aceste verificări ținând cont de fenomenele meteorologice periculoase din ultima perioadă, respectiv vânt și precipitații ce depășesc valorile înregistrate în mod normal în zona județului Suceava.

Aceste verificări vor avea în vedere analizarea documentațiilor tehnice care au stat la baza realizării fațadelor exterioare, a învelitorii, precum și a executării construcțiilor de mansardare, dar și verificarea în teren a stării fațadelor exterioare, a învelitorii, precum și a mansardelor de la blocurile de pe raza localității respective.

„Această activitate este necesară pentru a preveni eventualele situații de urgență ce pot fi generate ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, precum și pentru a preîntâmpina înregistrarea de victime sau de pagube materiale”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.

Sinteza verificărilor efectuate, precum și măsurile dispuse vor fi comunicate Instituției Prefectului – Județul Suceava.

În cazul constatării unor deficiențe tehnice majore primăriile se pot adresa Inspectoratului de Stat în Construcții Suceava, pentru a obține îndrumare tehnică de specialitate, se mai arată în comunicat.

Reamintim că în urmă cu două săptămâni acoperișul unei mansarde de la un bloc situat la limita dintre comuna Șcheia și municipiul Suceava a fost luat de vânt, iar circa zece apartamente au fost inundate de ploi.

loading...